Mihai Eminescu

Dorinta

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din crestet valul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or să-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or să cada rinduri-rinduri.

primavara din nou

Este primavara

Insa ploua ca vara, s-a imprastiat in aer miros de praf si apa moale, picuri mari, rari care curg iar tunetele anunta spectacolul.

   Cate o rafala de vant seamana vapori de apa peste mine, ii simt pe fata si maini. Pamantul se bucura, va fi mai roditor.. picurii sunt grei si se izbesc cu putere de lemnul din gard, de asfalt.
Masinile din strada s-au imputinat.
   Au mai ramas cateva, doar cele galbene aa si cateva umbrele  -  trec grabite. Cred ca vor sa scape de amenintarea vantului… pt ploaie se simt pregatite.